rostogolit printre lacrimi
îngerul fără o aripă
scoate zeul de după linia orizontului

am izbucnit în rîs...cînd acest înger
ca un bufon...călătorind către inima mea
și-a aruncat trupul în stradă
pasăre tăiată și împăiată
din care s-a scos doar zgomotul...
urîtă bufonerie...dezgolită pînă la os
vremea cumplitei rememorări
trece pe lîngă mine în vîrful picioarelor
și-l zăresc doar pe cel din fața mea...
golul din ochi umbra bufonului
ce mă trage de mînecă
atunci cînd mă trece strada
holograma unui gînd
mă așteaptă pe trotuarul de vis-a-vis...

cu straiele smulse
fragila imagine a fericirii

cu sufletul și mîna firavei mele puteri
lovitura venită să mă aleagă...
ce vorbă magică să pronunț
să pot trece teafăr
peste acest pachet de gînduri
urît mirositoare...
un angajament cu Dumnezeu ?
ultima respirare a lui Don Quijote
ca o plată pentru luxul
de a umbla cu capul în nori
și doar citisem întîmplarea cu fluturele orb
cui să-i fie milă de o efemeridă ?