m-au trezit amintirile din somnul dulce al nopții,
frustrându-mi fără voie tinerețea scurtă...
orele trec greu în ceasurile fixe pline de ireal uman...

uși deschise prea mult în casa amintirilor flămânde,
se lovesc tăcut de pereții zidurilor reci și neatente...
picături de ploaie lovesc dement în geamul fisurat...

crengi senile tușesc febril în paturile de lacrimi,
ciudate chipuri aleargă în vidul nopții mereu surde...
frunzele se ceartă mahmure pe beția toamnei cramă...

alcoolice morminte cerșesc acru din gutui necopți de timp...
lălăieli ușoare echilibrează talerul bătrân de toamnă...
frunze ascunse-n pardesiu de stofă neagră merg uitate...

amintiri de somn își cară kilogramele cerești,ochii râd,
nebunia faptului că nu mai ești mă târâie în vise seci...
nu te știu în locul tău frumos...ai plecat în veșnicie...fără mine...

(să-ți simt un zâmbet dulce ar fi o alinare,nu poți...ești prea sus...)