Ai promis că indiferent ce se va întâmpla cu viața noastră mă vei aștepta în stația tramvaiului 14, sau în curtea liceului, sau cel mai bine într-o sticlă de vin. Vom fi împreună-ntr-o zi, spuneai, mereu cu alții de mână. Numai eu știu câte dopuri de plută am desfăcut de atunci. Când în sfârșit a venit și ziua mea, mi-am scos blugii jerpeliți de la naftalină, mi-am lipit pe față zâmbetul strâmb, mai mult spre stânga, mi-am șters din palmă linia vieții, mi-am încălțat tenișii scâlciați, am mai citit o data sms-ul de la tine și m-am urcat în trenul galben fără cai. Un timp am fost poetul lu' pește, recitat printre blocuri de băieții de cartier. Pe urmă n-am mai scris nimic. Sper că nu din cauza mea, mi-ai spus într-o zi prin ușa întredeschisă de la baie, în timp ce te spălai pe dinți cu Colgate Total. După o vreme nu te-am mai zărit prin casă. A rămas doar un cuvânt scris cu aburul respirației pe oglinda din baie.
Mâine am să-mi cumpăr un nou tirbușon.