Sunt singur,
Singur și trist precum o zi de toamnă
Ruptă cu dinții din calendarul sufletului
Atunci când s-a compromis vântul cu ploaia
Prin cearșafuri putrede de frunze.
Disper,
Disper deși știu că fericirea vine de sus,
De acolo, de unde o pasăre albă
Mi-aduce în cioc felii de cer afumat,
De acolo, de unde culeg dimineața stropii de rouă
În care te mai caut,
De acolo, de unde mi se aruncă zilnic
Câte o funie pe care să mă înalț…
Zorii,
Zorii, se strecoară abuziv pe sub ușă -
Preludii ale unor agonii smulse din copite de cai,
Bat înserările de trei ori în fereastră,
N-are rost să mă feresc de noapte
Mi-a fost complice când am desfrunzit visele
Din cămășile crude și coapte.


*

Curg haotic secunde sterile prin vene,
Din măduva oaselor și din tâmplă
Au început să crească spini,
În lutul meu nu mai încape nici o fărâmă de lut,
Șchioapătă umbra pe o altă cărare,
Eu fug de mine și ea fuge de mine,
Fugim toți unul de altul și unul din altul…
(Ai grijă să nu călcăm în același loc)
În ce subsol insalubru de gând să ne mai ascundem
Acum când renegăm și gustul dulce al pâinii
Mușcat până la sânge,
Acum când la cina de taină
Ne vindem amintirile pe un pumn de arginți?

P.S.
Femeie, dacă întâlnești un suflet cu ochii scoși
Și în cămașă de tablă
Spune-i te rog că nu mă cunoști.