Îmi picură-n auz cântecul mării
Și ochii-mi ard cu-ntregul cer odată;
Un val timid, cu șoaptă murmurată,
M-alintă blând la malul înserării.

Alerg și sângele-mi pulsează-n tâmple,
Pașii-mi se pierd pe umedul nisip,
Să mă întorc din drum nu mai e chip,
Indiferent ce poate să se-ntâmple.

Val după val îmi biciuiește fața
Cu furie, să nu ajung în larg,
Aud departe cum de mal se sparg
Și simt cum mă destram încet, ca ceața...

Mă regăsesc târziu la țărmul mării
Pe plaja cufundată-n întuneric,
Privesc adânc și totul pare sferic
Și-ajung stupid în pragul disperării.