agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3200 .



sleeping awake
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [emilian ]

2008-01-14  | [This text should be read in romana]    | 



trag plapuma peste cap.
nimic nu mă poate atinge sub această manta invizibilă.
sub această membrană.
în curînd se face cald. sufocant.
trebuie să rezist dacă scot capul nu am
nimic de văzut.

7128.7129. de la unu la patru 7130 de picături
s-au scurs din robinet.
7130 de termite. 7130 de burghie ce-mi sfredelesc creierul
febril ca o sondă forînd spre centrul pămîntului

între patru și cinci nu mai știu unde sunt.
mîinile sunt lîngă mine.
picioarele sunt lîngă mine.
nu pot atinge nimic.

+

e dimineață și sunt îmbrăcat frumos.
becul din bucătărie s-a ars.
în oraș s-au înmulțit căderile de tensiune
în oraș s-au înmulțit chipurile schimonosite.
în inima mamei a crescut un credit ipotecar și un funcționar
de la bancă stă cuminte în haina de blană și blana atinge pămîntul.
pămîntul împinge aerul mama se umflă devine un hidenburg în pragul
colapsului.

e dimineață și sunt îmbrăcat frumos
aștept preotul să sfințească apartamentul
în creierul meu își face loc bunica. scuipă în palme
îmi aranjează părul. îngenunchiez sărut mîna preotului
mîna preotului miroase frumos.
realizez că nu mai sunt mic și
trebuie să rezist.
nimic nu mă poate atinge sub această membrană.
mîna preotului miroase frumos.
o sărut ca o vită mîngîiată pe greabăn.

+

e dimineață și regret tot ce am spus
tot ce n-am spus
în creierul meu totul se întîmplă cum vreau.
nimic nu mă poate atinge.

palmele mele grăsuțe palmele mele umflate gata să plesnească
le ordon să plesnească.
ies în oraș mă întorc după dîra de sînge fidelă ca o cățea.

probabil în fiecare oraș există unul ca mine care iubește o zi.
apoi nu mai rezistă la presiune.
iadul din palmele mele umflate după o săptămînă în care am tencuit
gardul unei biserici.
iadul din creierul meu respins la u.m. 01137.
iadul din creierul meu rejectat din curtea de apel.
iadul din creierul meu sporindu-și hectarele cu iadul oamenilor care pleacă.
unde e pacea și liniștea.
pacea și liniștea mea sunt în tine.

+

e dimineață și mă trezesc lîngă tine.
e dimineață și nu mă trezesc lîngă tine.
deschid ușa larg perdeaua se umflă ca un înecat adus la mal de curînd.

niciun punct de întoarcere în creierul meu totul
se întîmplă cum vreau.
mi-ar plăcea să te strig pe nume dar lumea e un ochi uriaș.
te sfredelește pînă în uter și-ți macerează ovulele.
lumea e o fabrică de borhot și tu
nu vrei să se știe ce se întîmplă în tine.

mi-ar plăcea să te strig pe nume.
oamenii să se întoarcă mirați
părul tău strecurîndu-se printre mașini și covoare.
printre cîini și borduri.

+

prelungesc momentele de confuzie. singurele momente de plăcere pe care mi le
pot permite.
prelungesc momentele de plăcere senzația stranie că jupuiesc animale vii.
mai tîrziu o iei pe cris mergeți la film.
tu spui american gangster eu spun american gigolo.
zîmbești dinții tăi mici îmi promit că vei povesti ce-ai văzut.

nimic nu mă poate atinge sub această manta invizibilă.
eu văd toate acestea prin tine
m-am așezat în spatele ochilor tăi ca o anomalie
a nervului optic.

trag plapuma peste cap. e totul bine.
sunt îmbrăcat frumos. e totul bine

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!