dimineața în care te vei trezi printre mesteceni
la marginea întâmplării
tot mai departe dimineața aceea
tot mai departe

cum trece prin lume
despicată în fante subțiri
lumina drumului călătorit de cu seară
la capătul ei doar târziul
și trupul strălucitor
al numelui scris pe ziduri jilave
urcate de iederă

sunt zile în care totul devine opac
zile ca un recul firesc
al morții ce trece în zbor pe deasupra orașului părăsit
ele nu se pot număra și nu se pot învăța pe de rost
cântecul lor nu e nici aprig nici trist

cresc ierburi înalte peste locul unde
într-o viitoare poveste
ai să descoperi liniștea pietrelor noaptea
culoarea ei nu o vei înțelege
niciodată
ești deja prea departe
ca să te mai întorci în tine
cu glas

ascultă poezia în lectura autoarei