Tardiv…

Trec prin zile
ca o picatura de roua
prin diminetile de vara
si savoarea frunzelor pe care le traversez
imi asalta simturile si ma fac
sa trec peste zile toride si prafuite.

La capatul unui condei,
o mana obosita
schiteaza un vers fugar
desprins din lumesc si
coborat in vulgar.

E prea simplu scrisul
si vietile se strang in jurul penitei
asemena unui roi de licurici
in jurul unui bec
atarnat stingher
intr-un par,
in vie.

O broboana de strugure
sta sa cada si ciorchinele,
ramas fara ea,
nici nu se sinchiseste.

In aer pluteste o aroma
tardiva de toamna si
gutuile au chelit si ele
de puf.

E tarziu si condeiul,
brumat de vorbe,
Scartaie sacaitor pe talc.

E totul incet si eu
ma zbat printre sensuri
prea normal si
efemer.

Nimic desprins din cer
nu se mai agita
pe foaie si penita
tinde spre lent.

Ma voi opri acum si
randurile interminabile
de vorbe
cu iz de toamna
vor inceta si ele.

Epilog?
Adio iubire!
Ma intorc la lene!
Iar condeiul meu?
La tocul lui talamb.