Nevăzutul meu se întrista
îi spuneam că nu există decât atât
cât vreau eu să-l integrez în lume
de aceea îl numesc Nu
nu mai vorbea cu mine trei zile
câteodată amuțea o săptămână
trebuia să-l ameninț
să-i spun că fac vreo trăznaie
atunci striga cât îl ținea
Nu a venit la timp
și el mă lua peste picior
îmi spunea că suntem o lume virtuală
pe care navighează confrații transparenți
întru sentimentele noastre
la un moment dat
nu știa în ce an
mi-a spus serios
laboratorul îl vom construi în suflet
vom intra în dialog cu lumea nevăzută
pe email
gavril & [email protected]
cu rațiunea universului
nici atunci nu vom crede
nu vom crede
asta-i boala noastră
necredința e un virus
fără leac
face praf imunitatea
gândirea noastră de la unu plus unu
nevăzutul nu schița niciun zâmbet
vorbea serios
suntem lumini raționale
lumini întrupate în maternitatea lutului
răspunsul întrebărilor
ce mai rostuiește pământul
am zâmbit
m-am îndoit de cuvintele lui
oare așa să fie
mi-a spus că suntem grei de cap
de șapte mii de ani ni se repetă mesajul vieții
e scris în gândirea noastră
în ființa noastră
infinitul este înrădăcinat în noi
m-am făcut că nu-l bag în seamă
a stat o săptămână tăcut lângă mine
eram gata să păcătuiesc
Nu a venit la timp