Răsfoiești albumul vechi de familie.
Ca prin minune, cei de acolo se strîng
împrejurul aceleiași mese parcă
ar aștepta deschiderea unui testament
necunoscut pînă acum.
Netezești tacticos hîrtia. Ceilalți nu știu că e goală,
intră în joc. Le prelungești iluzia, suspansul.
În casă e cald, s-au dezmorțit florile.
Nu te mai simți singur. Cristalul liniștii
sună diferit azi…
Ei așteaptă încordați. Guri umede, ochi exoftalmici
ca ai fiarelor ce fată, noaptea,
prin păduri. E încă devreme.
Orele își dau cu greu duhul
asemenea unor vite blînde
de care ți-a fost milă
cînd le-ai înjunghiat.
Jocul continuă. Rîzi pe ascuns.
Cu timpul însă, vizitatorii înțeleg
că prada visată are aroma nimicului.
Te privesc fix, devorator.
Þi-e teamă, arunci repede fotografiile în foc
dar flăcările, în loc să le mistuie,
le însuflețesc. N-ai scăpare!
Într-un tîrziu, te regăsești – hulpav -
în mijlocul mulțimii. Parte a ceea ce
ai creat jucîndu-te fără voie.