vezi și tu, Igitur. bagă ochiul în nodurile gândului. mai fă loc de drumuri. nu lăsa telegarii pe lângă sanie că-s troienele mari și rătăcesc. treabă bună, Igitur. treabă bună. bagă tu de seamă ce înzăpezite-s cărările între curțile oamenilor...


și aici
în ochi de șarpe
și-n durerea cu tăceri
te întinzi într-un departe
și revii în semn de carte, pe o scară de păreri...

în ceasul ăstei clipe, pe dunga de azur
spre capătul cărării, din țintă furi un șnur
și deșirând albastrul din dens și prin părere
aduni un ghem de vise, de noduri și durere

din ținte deșirate în care ai crezut
reduci din amnezie și-o iei de la-nceput
în zidul alb cu pietre, cu scoici și cu tăceri
tu vezi unde e ușa și treci din azi în ieri

pe curba integrală faci chei de portativ
prin harfa amânării dai vântului stativ
și cântecul se ține de țărm peninsular
într-un lătrat de câine și colțul unui zar


pierdusem în ziua aceea la pendul. toate semnele rele pregăteau semnul bun. Ponna latră să ieșim pe plajă...


Constanța, 13 februarie, 2008
(PS): același ca precedentul