tata n-a mai îmbătrânit iar mama
era deja prea bătrână când aș fi putut să-i iubesc

ca orice mușchi credința se hrănește cu lumină
și așa cum inima se excită singură ea nu are nevoie de obiect
altminteri de ce? mi-ar curge sânge din nas când mă închin

am tăiat frunzele care-mi purtau spre inimă păsări
am tăiat rădăcinile care-mi purtau spre inimă ființe cu înaltul stins
dar ea bătea
mă bătea cu nervii ploii
șiroind peste ziduri și peste umeri de lemn

s-a întâmplat tot la o înmormântare
mi-am scos inima
și am acoperit-o cu prima pagină smulsă din iov
a continuat să bată
a bătut chiar și când
cu fiecare lăcustă pierdea o bucată

și soarele e o inimă mi-am zis
măcar un ventricul
de aceea el bate el arde încet
ca umbra unui clopot pe-o buză de aer

numai când cerul va prinde să șuiere voi afla
că numele meu nu se mai hrănește cu sânge
că zborul meu prin pământ a pierdut din cuvânt

îmbrăcați-mă atunci într-o coajă fibroasă
și faceți din mine colivă sau țuici