oricând poate să apară dinspre capătul străzii o după-amiază a nimănui
tu să îi ieși înainte
stai lângă ea până la asfințit
desenează-i cu gesturi mărunte
o zi de luni
o duminică
o poezie cu nasturi de lemn
nu o lăsa prea devreme să plece
cumpără-i flori
bomboane
și o cămașă de in
iart-o că nu e a ta

sunt un om blând
arunc mereu cu pietre albe și mici
în bătrâneii simpatici care stau pe băncile din fața blocurilor
eu doar privesc din ultimul vagon cum trec toate cuvintele mele
scot limba la copiii ce flutură mânuțe triste spre trenuri
uneori trag cu praștia în păsări viu colorate
și ele mor iubindu-mă

oricând poate să apără dinspre capătul străzii o după-amiază a nimănui
tu să îi ieși înainte
scrie-i o poezie și fugi apoi
într-o altă lume
cât mai departe
cu ea

ascultă poezia în lectura autoarei