mi-am întins patul
între două coloane de piatră
și privesc cerul de martie
să nu trimiți pe nimeni să mă cheme la cină
nicio bufniță albă niciun câine al străzii
vino tu într-o vreme înaltă subțire
cu o suliță într-o mână și scutul în alta
și ucide toate umbrele ce-mi acoperă trupul
apoi plin de răni aruncă-mă în mare
și așteaptă