când soarele răsare în zigzag
simți că nu ai sânge de duzină
și mușcând din inimă cu încredere până îți
astupi cariile îi ridici un colț al buzelor
pentru că și zâmbetul face parte din infern

e posibil colțul
să îi plouă la loc în bărbie dar
să nu pui niciun lighean dedesubt precum
bunica în bătătură
ea spunea și un descântec ăla era tot șpilu

mai bine spui
verde în față primăvăratic adică
dragostea nu e ecolalie
promulgă și tu ceva
și
așteaptă
sprijinind mobila
ca la un cutremur