Inima mea e o bucată de cretă albă tocită
De prea multe ori am scris ”te iubesc” deasupra dimineților dintre noi
Uneori reciți poeme triste
Atunci glasul tău se transformă în dangătul clopotului din noaptea de înviere
Brațele mele dezertează, devin 2 soldați care preferă
Să își abandoneze cazemata pentru a te ține strâns la piept
Ca pe o ploscă cu apă în plin deșert


Devin confuz, îmi chem la o întrunire secretă
Toate celulele
Deschidem hărți, hașurăm sentimente
De fiecare dată obiectivul principal surpă intangibilul
O mână de celule din ventriculul drept se oferă voluntare
Pentru cea mai extraordinară misiune din viața mea
Vor pleca singure spre tine
Nu există cale de întoarcere
Așa că pregătește-te să fii iubită!