E târziu...
Cafenele-și închid palidele pleoape...
Jungla de beton
difuzează
simfonia disperării și a nonsensului...
Auditoriul:
muritorii 'gâfâindu-și destinul'...
Parcă-i aud pe toți în noapte:
râsetele femeilor,
mai mult sau mai puțin fatale,
ca răspuns la grosolanele glumele ale
distinșilor bărbați cizelați,
în exterior...
Își povestesc viețile
interesante
ca un mincinos roman de aventuri...
În spatele cuvintelor,
tragismul clipelor rispite
brăzdează cute adanci
pe chipurile fade...
În pauza dintre
două acorduri,
copii noștri mor de foame,
cu ochii iritați de lacrimi cristalizate...
-Mi-am aprins felinarul
să Te caut, Doamne!...
Încă mai e timp...
Încă n-a bătut orologiul
de miezul nopții!