deși nu aștept pe nimeni
cineva umblă prin mine
poate o fi timpul...

între două clipe
îmi așez mâinile peste piept
și îmi închipui plecarea
în urmă un morman de frunze veștede
și un zbor sâsâit...
dincolo de orice altă atingere a cărnii
doar vârful degetelor unite

ca un semn...

între două capete imaginea
suprapusă a trupului meu

mâine voi intra în biserică