scriu pentru tine cu toate că știu că nu citești
asta mă stârnește fiindcă e greu
să scrii pentru cineva care te lecturează

absența de la locul faptei întărâtă o nebunie suavă
dar am încredere că lucrurile transmit mai departe
un dram din frisoanele celor salvați de amoc

mă tragi ușor spre tine, fără să vezi, fără să auzi
bucata de moarte încă vie și neterminată,
cu aerul rezidual intact și frecată cu șmirghel sub apă
în zonele unde se rărește lumina

nu citești și e de ajuns un film voalat
ca să se umple camera de o durere sărbătorească,
pentru că nu umblă străini și nici epave pe țărm
când marea lăsată în pace împinge în larg
un steag din războiul fără oase

obișnuiești să stai nemișcată
și asta mă inspiră să scriu liber de încordările inerente
unei piei de vițel supravegheate

iar faptul că nu citești ce am scris
îmi dă o speranță în plus că poți de acum
să te uiți înapoi fără să împietrești