Cine ești tu să-mi bântui liniștea și să îmi tulburi somnul ?
Să mă denunți tăcerii când te strig pe hârtia asta aproape albastră.
Când vezi și tu că mi-am făcut un obicei prost din a-ți ține captiv sărutul și a te priva de aer.
Te întreb dacă poți cumva să afli cine mai sunt de la o vreme,
Cum de tu ești în stare să îmi risipești cuvântul și să-mi maltratezi privirea ?
Cum de ai ajuns să-mi zgârii gândul cu fiecare literă a numelui ?
Știu, te țin cu forța în gândul meu și-mi furișez privirea în urma pașilor tăi biciuind praful de pe trotuar.
Mi-am încătușat privirea care încă șchioapătă de atâta zâmbet.
Oricum, cine sunt eu să mi te imprim cu forța pe fiecare secundă a viitorului acesta incert ?
Am să te tog să nu îmi mai jenezi bătăile inimii,
Poți doar să îmi tulburi liniștea când aproape te-am terminat de scrijelit pe hârtia mea aproape albastră !