agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ I know what you're thinking, father
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-08-07 | [This text should be read in romana] |
uite-așa am să plec
în toiul nopții pîș- pîș pîș- pîș cu ploverul într-o mînă și bascheții în cealaltă am să iau cu mine o pasăre și-un creion bont de fapt n-am să plec voi rămîne acolo între pereți știi tu senzația aia cînd ești singur și simți că cineva te privește voi rămîne acolo între pămînt și lavă am să-mi petrec moartea ținîndu-te pe tine în viață * merg aiurea pe străzi cu pași mici fiecare stradă are carne și firișoare de sînge care se sparg atunci cînd cineva pleacă îmi vine să urlu poate voi găsi un urlet răspuns ce tren doamne ce tren să mai iau și să cobor la prima femeie care să-mi spună că am dinții perfecți că soarele e un fluture de badminton pe care-l ținem peste fileu cînd mergem la picnic * să stau în pămînt să prind rădăcini cînd am să cresc am să mă fac un vrej uriaș tu ai să urci pînă cînd o să-i găsești pe toți ai noștri creierul meu e piața romană ai cursuri de rusă nu-i nimic te aștept oricum n-am altceva mai bun de făcut pe ziua de azi pot să vînd mărțișoare sau pot servi într-un bar prea multe nu am să-ți spun despre mine sînt zile în care îmi vine să cred că dacă fac fapte bune cum ar fi să dau bani unei bătrîne fapta asta bună o contabilizează cineva și-o să mă lase să te privesc atunci cînd dormi știi cum îți puneam mîna pe piept și mîna mea era o inimă ce cobora ca un copil scările într-un picior
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy