mai țin de vorbă
de urât mai țin unor nimicuri
un stâlp cu felinarul spart
o bancă ruptă
un burlan
tresar în mine pietrele pe care
le-am înghițit prin talpă pe maidan

de mult câlcâiul meu nu mă mai simte
floare-de-colț sunt izbucnită prin beton
sau mi se pare –
sunt aeroplanul
în care telefonul n-are ton

aud doar vocea mea de parcă
am întrebat trăind ca să răspund
și dintre toate sunetele ce urcau spre soare
eram iar băiețelul blond și scund

nu mă mai știu
? de când bei tu de când nopți albe
de ce ți-e chipul răvășit și dur
de când de tot de toți de toate
te doare-n așchii din alcoolul pur

te uită sticla-i goală tu ești plin
sau poate te-ai mutat din trup în sticlă
ești ca un duh rămas fără poveste
fiindcă să intre-n lampă i-a fost frică

ridică-te ridică vocea și răspunde
unde-ai ascuns cadavrul băiețelului și unde
e muntele ce n-ai mai devenit

un stâlp cu felinarul spart
o bancă ruptă
un burlan

maidanul însuși a murit