La Cartezieni, ca și la toți
Călugării, la Devotate,
La pierde vară cu saboți,
La slugi, cocote-mpestrițate
În rochii strâmte-ncorsetate,
La fantele sfios de moare,
Cu cizmulițe moi, roșcate,
La toți le cer smerit iertare.


La fete care sfârc arată
Să-nhațe mușterii de soi,
La hoți ce numai certuri cată,
La saltimbanci cu maimuțoi,
La ghiuji, nebuni și papițoi
Ce fluieră de ți-e mirare,
Cu beșici, prapuri, tărăboi,
La toți le cer smerit iertare.


Dar nu la câini și trădători
Ce mi-au dat numai coji uscate
De mestecat, din noapte-n zori;
De frica lor mă doare-n spate.
Le-aș da beș, râgâială poate,
Dar nu pot, că nu-s pe picioare.
Dar toate vrajbele-s uitate;
La toți le cer smerit iertare.


De cinșpe coaste li s-ar frânge,
Mărunt, dar cu barosul mare,
Ori bici cu plumbi, până la sânge:
La toți le cer smerit iertare.