Mă plimbam weekendul trecut prin Paris
era duminică dimineața, pustiu pe străzi
răcoare, aveam aceleași haine pe mine de vreo săptămână
mi-era dor de un el care nu vrea sa fie EL
mă îndreptam spre biserica din Mutualite,
trăiesc într-o fugă nebună pe pământul asta, Doamne,
voiam să-I zic,
am plecat de acasă fără umbrelă…

un pescăruș, Sena, dimineața mă duce cu gândul la mama
și cerșetorii îmi urlă
că să fii țigan e mai bine decât să stai în biblioteci
că locul în care locuiești nu e decât un loc în care dormi,
că Parisul nu e decât un oraș în care ești sau nu în stare să trăiești

că atunci când găsești o sută de întrebuințări pentru aceeași bani, când străinii pot fi îngeri sau demoni,
când nu simți nici că rămâi nici că pleci acasă
când azi ești cu ei la masă
și ieri mergeai la “Angel” in Dorobanți

când laptopul e singurul lucru pe care îl posed
și întâmplările se îndesesc în povești cu nume de orașe

atunci Sena nu e decât o apă care nu e om
iar eu un suflet care nu e apă
să trec prin pietre fără oprire, fără bulboane, fără regret.