Astăzi am o fantezie baroc de dimineață
am nevoie de ochelari prin care să văd lucrurile din epoca prezentă
am nevoie de o apreciere superlativă
ca să-mi pot dezgropa existența alfanumerică
sunt tăcută și amorțită
ca o presimțire despre morțile toamnei
graurii sparg sticla cu ciocul
cade fereastra peste trupul meu obosit
nici măcar pisicul meu nu se miră
de neclintirea în care am rămas o vecie
și goliciunea pe care am încercat s-o ascund cu mănăstirile lumii
acum umblu pe stradă ca o mitralieră
oamenii stau cu gura căscată
de parcă așteaptă un glonț în coardele vocale
apoi se trezesc își ridică gențile înzăpezite pe stradă
se pornesc mai departe să ajungă acolo unde se vede lumina
eu mai rămân să-mi fac de cap cu îngerii
să aștept groapa sau să aștept învierea
deși știu
că sunt cantitatea neglijabilă în ecuația aceasta






(MINUNEA VA VENI MAI TÂRZIU, ed. Feed Back, Iași, 2011)