mă simt ca în filmele mute
lipsit de culoare

chiar și tancurile
trec pe lângă mine cu delicatețea unei frunze
ajung la marginea pământului
cad în hău unul câte unul

marea
am transformat-o în ploaie
aruncând-o în sus
să vadă toată lumea că
fiecare secundă își are ora ei
de dimineață până noaptea
până când lumina se dezlipește
ca un abțibild

mă depărtez în parc
și trag după mine
luna