pe fața mohorâtei Dunări
care se ține după IC 595
în dreptul porților de fier

nu va apare niciodată
zâmbetul fetei zărite
peste două rânduri de scaune,
citind, atentă și serioasă, Jeannine Woodward.
(colecția raftul denisei)

are părul lung, cărare pe mijloc;
gâtul sticlei verzi de sprite
așezate pe măsuța dintre compartimente
nu-i depășește decât uneori,
când și-o apleacă, linia bărbiei.

99/100 de cazuri nu-și părăsește
expresia severă, netulburată.

cu-atât mai puternic
i se citește transformarea pe chip.

când își schimbă poziția capului,
din profil, seamănă c-un androgin
pictat în ulei dintr-un tablou rusesc.

între timp se uită peste-o agendă.
eu am trecut de la "nebunia obișnuită"
a lui Bukowski la "femeile" lui Cărtărescu.

ochii-i sunt expresivi când privește
către întunericul de-afară.

nu cred că m-a privit
o singură dată conștient
deși așteptasem asta.

un pic mai târziu
s-a-ntors cu spatele și-a plecat
neașteptat de repede de-a lungul culoarului
spre ușa electrică din capătul vagonului
inutil forțată de mine
când m-am dus la wc.

progresul tehnologic al trenurilor românești
mă luase prin surprindere.