nu te mai aștepta nimeni dezlipindu-și liniile din palme
peste nisipul fierbinte al neliniștii strecurându-se pe sub valuri
îți purtai iarăși bătrânețea de mână ca pe o iubită paralizată
ademenind cu ea moartea la fereastra iluziilor dinspre amiază

de undeva din adâncuri se auzea muzica unei alte lumi
te așezai obosit pe marginea ultimului tău vis
despre care nu îți mai aminteai nimic până când
frigul clipelor întinse peste pielea mătăsoasă a lacrimilor
te acoperea cu liniștea lui moale reverberând
către porțile neștiute ale acelorași sfâșietoare neîmpliniri

treceai solitar prin acele saloane cu oglinzi plutitoare
dintr-unul în altul , cu bastonul tău alb din lemn de corn
căruia inexplicabil începeau să-i crească ramuri înfrunzite
încolăcindu-se ca niște șerpi în jurul privirilor tale cotropite de spaimă

bucăți goale de cer atârnau mumificate sub acele cupole de sticlă
mâinile tale lungi se retrăgeau uscate, pârjolite de sete
corăbii fantomatice înfipte în conturul fierbinte al asfințitului
îți tulburau gândurile încremenite în ancestrale tipare

nimicul se năștea iar din tine
ca o înseninare