în grădina din coasta ta întotdeauna fereastra se deschide.
trec adesea pe sub ea în cămașa roz ca o petală în cădere
spre nețărmurite insule boreale pline de valuri și soare.
tu despletești râurile începând din mijloc și le risipești.

totul este atât de curat și organizat! fluturii zboară regulat.
patrulează atenți să nu lovească frunzele ce înverzesc.
îmi descopăr fruntea de sprâncene ca o coamă de cal.
fluturând la uscat rufe albe îți crește un gând infernal.

pe o tipsie aduci un vierme de vreme să ne roadă.
la tine-n livadă pomii tineri se-ncură fără rușine.
atât de frumoasă, atât de subțire călătorești corabie
în marea sufletului meu nesfârșită din amintire!