Spleen
de B. Fundoianu

ªi sufletul, în gheara beznei, þipã:
Zadarnic baþi în mine ca-ntr-o poartã,
strigoi cu ochii roºi ai vremei; spartã
tãcerea bate-n clopote o clipã.

O, dac-un vis ciudat, ca o aripã
ar rãtãci ca-ntr-o vioarã moartã
în mine cel afurisit de soartã,
bãtut de leprã ºi lovit de gripã.

Atunci, amic cu ploaia ºi cu vântul,
pleºuv de bucurie ºi de viaþã,
voi integra, ca-n Început, Cuvântul.

ªi-apoi, ca orice veselã paiaþã –
vreau sã-mi destram ºi sufletul, ºi cântul,
ºi oasele – ghem animal de aþã.