De dimineaț-un scârțâit, oprit în dreptul porții,
Ne-a scos din ritm de joc aprins, sărind în sus cu toții.
Strănutul cailor și-un " trrr" , ne-a dat fiori de teamă.
De teama unei bucurii : " A venit unchiul, mamă!!!!!!!!".

Ca niște fulgere-am țâsnit spre poarta bine-nchisă,
Cu zgâlțâiri și cu trânteli, în fine-a fost învinsă.
Sărmana poartă-a-nțepenit privindu-ne-n tăcere,
Iar rostul jocului oprit, rămase în unghere...

- " Ne iei la țară, nene azi? " iată prima-ntrebare.
Iar el, zâmbind pe sub mustăti : " Încape vorbă oare? "
Și iute cocotați pe roți, fixam cam unde locul
L-am fi dorit la drum spre sat..de surâdea norocul.

Cu câtă temere-așteptam consimțământul: " Bine,
Vă las, dar fiți atenți la câini, la țap și la albine.
Că de la joacă la necaz e doar un pas și gata,
Aduceți neajuns la toți. Așa-i ? " ne spunea tata.

Din fânul moale ce umplea căruța peste poate,
Am scos mulțimi de bunătăți mirându-ne de toate.
Colaci, sub forma de hulubi, cari mai păstrau căldura
Jăratecului din cuptor, dând vai, ispitei gura...

În frunze mari de hrean, legat cu fir de iarbă mare
Un boț de unt, stătea ascuns, ferindu-se de soare.
Și traista veche ce-o știam din daruri nelipsită,
Sta într-un colț, sub paie moi gemând, cu nuci, ticsită.

Pe sub sprâncene urmarea bătrânul cu mirare,
Neastâmpărul ce cuprindea pe rând, pe fiecare.
Zâmbea, iar blându-i chip era senin, deși pe față,
Brăzdări adânci, păstrau ascuns, trudirea de o viață.

Descătușă din ham apoi a cailor spinare
Și traiste pline cu ovăz le-aduse de mâncare.
Sub braț , cu biciul și-un suman, în mâini cu coșuri pline
Porni spre casă la părinți, să le ureze bine.....

Dar iată-ne iar frământați de dorul de plecare
Și drept iscoadă am ales din noi pe cel mai mare,
S-aducă vești, de ce atât pornirea întârzie.
Și solul ne-a încredințat: " Plecăm curând frăție! "....

.........................................................