Nu ești aici, dar ți-am simțit prezența.
N-aud nimic, dar vocea ta îmi sună în ureche
Și mă împiedică să-mi mai găsesc cuvinte.
Să-ți spun despre iubirea noastră veche.

Alerg să-ți înțeleg întreg cuprinsul,
Aștept apoi să văd de nu mi se destramă visul...
Mi-ai rămas în minte o amintire tristă,
După care nu pot plânge, fiindcă...n-am batistă!

Nu vreau să cad din nou în cruda-mi deprimare!
Dar nu am încotro! Oprește-te, visare!
Să nu mă lași pradă eternei uri amare,
Să nu ma lași în labirint, din care n-am scăpare!

Deși e totul alb în jur și-i soare,
Pe linia obrazului mi se preling lacrimi amare.
De ce să uit atâtea nopți curate,
Când eram doar noi doi
Și miile de șoapte...

Dar ai greșit, când sufletu-mi ușor ai amăgit.
Și-acum, când totu-i prefăcut în scrum,
Mi-aș fi dorit să ard, dar să nu-ți spun
Că te-am iertat, iubite, dar m-a costat prea scump!

Acum nu ești aici, dar ți-am simțit prezența,
N-aud nimic, dar vocea ta îmi sună-n minte,
Curmând orice-ncercare de visare, o întristare
Mă cuprinde, gândind că mi-ai lăsat doar amăgirea...

14 feb-25 mai 2004