în amintiri nimic nu se schimbă de când
timpul s-a dezis de tata

în Boroaia se mai taie cu ață mămăliga
ciupercile se tăvălesc în sare
pe plită încinsă
broaștele sfințesc apa din fântâna
unde am lăsat să cadă găleata putrezită
cu lumânare aprinsă

flacăra a licurit a stea căzând
prin negura lungă cât șapte ani-lumină

nu voi ști niciodată nu voi înțelege
ce religie i-a clocotit lui tata în sânge
sau ce îngeri i-au spălat mintea
cu miere și lapte

în luncă s-au adunat șapte cai și mușcă
din inima lui bătută în cuie de iarbă
pe umbră