Aud țipetele celor înțepați de lumină,
Înfășurați în păcate și otrăviți de vină,
Văd cum se rostogolesc pietrele în ei,
Au în ochi viermi și în gură gust de mișei.

Am azvârlit un hohot imens și dur
În obrazul vieții fardat cu fals și impur,
Un crater s-a format pe fața lumii, plin cu vomă
Și în el înotau oamenii glazurați cu a morții aromă.

Un blestem putrezește pe un colț de stea,
Din el se scurge sânge negru ce naște o femeie rea
Răstignind bărbații pe crucea privirii de vampă,
Noaptea topește luna și o așează în lampă.

Toată nemernicia lumii a plesnit asurzitor
Și puroiul s-a prăvălit într-un șuvoi distrugător
În sinele celor ce au amestecat invidia cu ura,
Închisă ermetic le este mintea, deschisă spre întuneric le este gura.

Fiecare pas pe spatele luminii amăgitoare
Lasă stigmate în care forfotesc furii răzbunătoare,
Un răsărit artificial taie nimicul împovărător,
Apusul arde cerul și flacăra zâmbește către mine enervant și supărător.

Dezarmonia descătușează dezechilibrul pornit la vânătoare
De oameni fragili și casanți cu involuții dăunătoare,
Psihicul urlă traumatizat agățat de oasele realității,
Târât prin mâzgă își răzuiește pielea nulității.

În spațiul numelui hohotul sarcastic amuțește,
Lumea îmi pare un acvariu și eu un pește,
Aud timpul cum lovește crâncen și implacabil
Granitul sorții și bezna sfărâmicioasă prin care se învârte un om incapabil.