se întâmplă în fiecare zi să lovesc un vid e răspunsul
la chemările mele din malul surpat al orei
mi-am risipit sângele colorând pereții închisorii
în care măsor trecerea cu pașii mărunți ai uitării

din umbre se nasc zi de zi alte umbre
cu ele dansez și vorbesc despre ei
cine sunt și de ce mi-au lăsat privirea din urmă
semnele de pe carnea mea încă prinsă de oase
și doar în palmele aspre puterea îndurării

cine sunt eu au uitat să mă întrebe
sau cum se face că din când în când plec din mine
să rătăcesc printre cadavrele amintirilor reci
veșnic în descompunere sub rănile tălpilor

îmi ridic trupul greu duhnind a efemer
lacrima sărată mi-o șterg de pe frunte
cu ochi încă vii mă întorc spre prezent
un fel de tentacule îmi cresc uneori
și se întind rugător către lumea de-afară

sunt chemările mele din malul surpat al orei
în care-am închis cea din urmă speranță