Bănuită că visează...


...Sânul ei așteaptă
mângâierea lui...
...Iar buzele-i ard
de dorul sărutului!
...Pântecele stă
înfierbântat de dorință,
De-ar fi să moară-acum,
ar fi cu neputință!

Căci cum să poată moartea
să ducă-n neființă?,
Pe ea, îndrăgostita,
ce-așteaptă cu credință,
Să fie alintată,
dorită și iubită,
De tânărul cel chipeș
cu inima robită!

...se rupe-n vreascuri luna
și nu mai luminează!...
Îndrăgostita pare
să creadă că visează...
...își pipăie și sânul
și buzele și trupul...
Și nicăieri nu-i simte:
nici mâna nici sărutul...

...de-ar fi să vină moartea
acum o poate avea!
Pe-drăgostita care
cu-n vis se otrăvea!
Iar tânărul cel chipeș
cu inima robită
Nu vine, nu sărută,
nu mângâie, n-alintă...

Între-a iubi și moarte
nu-i nici o diferență!
Doar rugul poate fi
de-un lemn de-altă esență!
Vă spune-ndrăgostita
cea veșnic amăgită
Și-aevea...și în vis!,
de-o inimă robită!