freamătul blând al merilor înfloriți
împrăștie parfumul dulceag
prin toată grădina sufletului meu
umbrită de bolta norilor cenușii
așezați parcă de un designer intern
asortați cu zidurile unui vechi castel.
departe, sus pe dealurile cu vii
coboară liniștit praful
purtat de vânturi
în rotocoale care mângâie rușinos
creștetul mândru al colinelor.
îmi rătăcesc voit privirile prin
orizonturile imaginare
unde-mi organizez schematic evadarea.
mă trezește un picur, urmat
de o ploaie densă de idei îndrăznețe,
formând scenariul mut
în care devin protagonista prezentării
pe un podeț de frunze.
totul se desfășoară într-un
zburdalnic ritm întrerupt de câte
un oftat prelungit de dorință
și o lacrimă-mi cade prefăcută-n
cristalul de sare.
dintr-o dată zborul meu argintiu
se scurge plăpând și iresponsabil
în ciocnirile de metal a speranțelor
ce se zbat între viață și moarte
lăsându-mă doar așezată pe scaun
la umbra pomilor tineri.