dezastrul tău se întinde cât vezi cu ochii
mi-a fost greu să îți spun
sau doar am încercat să fac din tăcere
o stradă prea largă unde
trecătorii își sunt străini nu se deranjează
nu se privesc
își socotește fiecare în minte
câștigul pierderile
o balanță echitabilă numai sub fruntea lor
ceilalți nu pot înțelege și
nici eu nu mai schimb o viață pentru o alta
doar ca să fiu pânza de prim ajutor refugiul

merg încet cât soarele se suspendă între blocuri
o densitate absurdă în aer
nu se mai percep absența golurile
anestezia asta e singurul filtru posibil
fiindcă știm că vine pe neașteptate o zi când
cei dragi vor fi doar figurine de siguranță
nu o să mai avem loc unul pentru altul
nici să ne gândim nici măcar să atingem
obiectele vii din memorie

atunci dezastrul tău căderea nu vor mai valora
nici cât o reclamă publicitară
iar eu nu voi mai fi la colțul străzii să văd
cum îți târăști viața pe marginea gropilor
și să strig să te opresc exact înainte