Tata era un om... aparte
Retras într-o lume proprie
în care zburdau încă liberi
îngeri printre nuanțe de pastel,
dincolo de ziduri gri și reci
construite cu atâta migală
în anii în care, printre sudoarea
muncitorilor aplecați spre terestru,
el încă găsea un crochiu deosebit
în enorma banalitate ce-l înconjura
Printre pufuri de țigară fără filtru,
tata vedea detaliile aproape inginerește
îmbrăcate în artă și culoare.

Tata era un fiu al artei
născut în anotimpul sălciilor plângătoare
și meditative ale lui april
din lutul cu care Dumnezeu a modelat
omul frumos- îl adora tata
pe Dan Puric și a lui esență
Au rămas în urmă-i schițe de copaci și flori
migălite până la alcătuirea frunzei
și petalelor ce parcă emană parfum
de primăvară clasică

Irina, a mea soră și acum aude
Cele două declick-uri cu care aprindea
țigara în zilele de plictis prea efemere
Scrumiera zace încă-n baie așteptând
O nouă mutare care nu mai vine
Ar spune unii că i-a dat viața șah
Eu aș spune că i-a dat morții șah-mat
Cu zâmbetul ironic ce-l caracteriza

Tata a fost un Om...