dacă fusta pământului ar intra la apă
distanțele s-ar crepona
încrețită ziua ar deveni o falie
prin care dumnezeu ne-ar privi
direct în inimi săgeată
(ne-ar cam înghesui dumnezeu
cu ditamaia lui carne
un airbag sufocant cu miros de nor)

de la parter și până la cer
ar fi doar o săritură
iar tu
ai merge luxat pe colțurile pietrelor
intrat cu totul în mine

n-am mai avea spațiu de închiriat
păsările s-ar zbura
printre picioarele noastre

să facem dragoste ar fi
atunci când ne-am îndepărta
până la anulare
am ejacula singuri în palme
plăcerea de a nu ne ști un timp

la geamuri am avea la grămadă
munți mări calote glaciare și câteva gazele
ne-ar locui greierii în urechi
și-am dormi cu ghivecele de flori sub ceafă
(eu cu niște foci)

am mărșălui lent cu pereți lipiți
de piele
și-am suna la ușa vecinului de coloană vertebrală
sărutându-l

dacă fusta pământului s-ar lărgi
am rămâne-n curul gol
în plină viață

de-aia zic
alege-ți cu sângele săpunul și fă clăbuci
pe unde treci
clătește-ți gura
și naște ceva

cât încă să plângi e gratis
cât încă nu te lovești cu fruntea
de pintenii zeilor

într-o zi enormitatea asta trebuie să se termine