frunze moi răsucite
de aer
înstrăinau
ducându-și prada mai sus
iar din fiecare cărămidă
alt geniu
sau spirit îndestulat
trona înfometată detașare
căldura se aduna șerpuind
când ridicai în locul morilor de vânt
verset cu flori și casă nouă
frate al soarelui
el se împotrivea amestecându-se
cu praful drumului ispitind fumul subțire
din hornurile mai mici
și înserarea cădea în vale îngustă
coborai din vis
Christian
din gură mireasmă
dulce-acrișoară
***
gândurile se întorceau
pline cu must galben
cum norii deveneau trandafiri
și ridicai mâna
lipind ochiului lumea
cu o parte din basm
umezit pe contur
***
patru bărbați colivie
pentru o mică pasăre
desenau pe cer
fortăreață cu turnuri
în ruină
și carte închisă cu zgomot
***
de ce să nu
lucind molcom în ligheanul plin
căuta scăpare și târziu
în țara somnului
să nu te știu
meșter frânghier
***
mă trezeam primul
alergând desculț și pe neauzite
înclinații nepotrivite
lângă tine trunchiurile strâmbe
ale merilor bătrâni
lepădau în urme sleite
linia de plutire
***
același cânt nestingherit
printre pleoape
vrăbiilor
degete ciugulind
suflet în patru
***