e când
stai la un bloc de 4 etaje cu faţa
spre ghenele cartierului
şi nu ştii că 4 din cele mai bune blonde
al zonei stau fix deasupra ta,
ÅŸi tony pechinezul vecinei de palier
se pişă pe toate uşile scării în afară
de a ta pentru ca tu ai să-i dai mereu oase
când prietenii te vizitează
doar dacă tu eşti ăla care sună,
când preferi să iei taxiul din centru fix
până în faţa scării
în loc să feliezi oraşul la fel ca ceilalţi

când tipa aceea cârlionţată
care preferă să zâmbească în loc
să-şi desfacă braţele înaintea ta
îţi dă iluzia
că ar putea să îmbrăţişeze totul mai degrabă
între colţurile gurii

tipa aceea cu ochelari căreia i-ar sta bine
la volanul unui hammer
cu 4 spargeri la activ ÅŸi-un magnum
în torpedo
pentru care shezlongurile se desfac
singure
pentru care sticlele de martini ale teraselor pocnesc
pentru care tu nu dormi

nu vine

şi mâinile tale catapultează
gesturi ÅŸi gesturi
mici evantaie de urme pe ferestre
aÅŸteptare, coldplay, depeche mode ÅŸi altele

iar aici la tine cerul e cum e:
un gard de sârmă cu ochiuri luminoase
de care te prinzi ÅŸi sari ca s-o vezi
(ea nu ÅŸtie)

oamenii scârbiţi de viaţa de litoral
în faţa turiştilor pentru care
nisipul şi marea sunt raiul pe pământ
(ea nu ÅŸtie)

un miracol e atunci când
(ea ÅŸtie)
toate din jurul tău încep să consume:
electrocasnicele curent
străzile oameni,
şirul maşinilor bucăţi de asfalt,
copacii foşnete sâcâitoare
magazinele încep să-şi facă plinul cu marfă
ziarele, posturile de televiziune cu
subiecte senzaţionale,
şi toate trec cu 300 la oră
iar tu ai tupeul să te opreşti puţin
pe-o bancă în centru, doar ca să le laşi
un avans considerabil acestor lucruri
care seara când închizi ochii,
de teamă că nu te mai pot ajunge
s-ar putea sinucide.