când intri aici lași în prag un pahar cu apă și citești încet
cutele albe din spinarea mea noroiul pătruns în ochi
de cât timp nu te mai văzusem
cum îți place să întinzi mâna și să cuprinzi gâtul freneticelor
încăperi
în care oasele de marmură ale fiilor noștri de caolin
se așează în paturi drepte
și reci
din care bem pânzele de învelit
mișcările torsului și sânii alungiți de dor
iar sorbitul lung lasă între noi insecte de platină cu aripi moi
solzi diurni dezvelind toată pielea
lăsându-ne vii
de ce

ușa ca o litieră lichefiantă
am făcut o casă în care nu avem cuvinte agățate pe pereți
tablorile târziu le-am pus din ore de nemișcare
doar ferestrele tremură printre peștii
tristeților tale

întins ca un sărut pe mesele fixe cu picioare din jugularele
noastre
aștept

n-ai mai plecat nici azi din placentă
ritmul norul tău se vede ochii rupți demența roșie a atingerilor
nemernica mea inimă
avea doar un mod de-a alerga
un pendul scos din mișcarea viscerelor și cusut pe tine
ferestrele mâncate și ușile
le împărțim la întâmplare în singurul joc
al plecărilor