caut din ce în ce mai des literele pierdute în vremea aceea
era ploaie, frig și toamnă peste marginea lumii
suspendate de frînghii roase dormeau păpuși de porțelan crăpat
nu mai era nici un drum către casă
marfarele duceau înspre orașele altora
zile împachetate în hîrtie maro
nu opreau pentru mine
prin somnul călătorilor treceau diligențe albe
îmi curgeau printre degete ore, zile și ani

apoi au venit alte anotimpuri
alte plecări și întoarceri
înăuntrul cercului era liniște
primeam duminici la schimb pentru cîte o zi neîncepută de luni
adunam cu fărașul resturi din nostalgiile altora
le depuneam cuminte la biroul de vremuri pierdute

a rămas numai sala aceasta
plină de pași auzindu-se din ce în ce mai departe
într-o limbă străină cineva îmi spune că aici este
ultima stație
îmi pun ochelarii de soare și urc