ne-am înrolat în noaptea cu care ne obișnuisem
în chiar bezna dinlăuntrul fiecărui
tocmai când credeam că nefiind văzuți
nimic mai rău n-ar fi putut să se întâmple
deși eram o imensă mulțime
ne-au respins ca pe niște zei în agonie
altceva nu știm s-ar spune mai curând
că de viitor ne aducem aminte
cele câteva semne rămase în piatră
codificări ale morții apar

câtă răbdare au morții cum resemnați așteaptă
o altă lume a celor vii și o altfel de moarte
cât de greu să alegi
între un timp imens dar liniștit
și abia perceptibila clipă nemărginită
să fi văzut un singur cub care după dispariția ta
diminuează continuu
sau acel șir de cuburi asemeni unei piramide?
să fi trăit un haos temporal între anume limite
sau infinitul unei clipe?

în cerc se mișcă toate peste tot
dar sensuri mișcătoare mai mult ca pe pământ
nu va fi cunoscut mișcarea – de un timp
au obosit și apele curgând
acum în delirantul du-te-vino
abia te-nalți deasupra unui val
să-ntrebi de vei mai fi redat
oceanului primordial