gândesc asupra-mi

mâinile mele sunt mari
ca ale dorobanțului de pe cernavodă
par caraghioase cerșind turiștilor

din fiecare tren internațional coboară
o muză vaporoasă
înfășurată în aerul unui coupe de foudre

pescarilor le cad plasele
peștii stau în vârful cozii
bătând aerul cu buzele
motiv pentru care dunărea
prinde să curgă în sus

trestia murmură ca o mamă
istovită să-și plângă pruncul mort

păsările-surori
flutură batiste
fericite că li s-a eliberat o cameră

locomotiva neagră fluieră ca un demon
înțeleg
moartea
e un jurământ de mai târziu