Vântul mătură frunzele
pierdute de arbori
printre ramuri schilodite
de toamnă,
le-mprăștie printre suflete
ofilite sub soare pal,
octombrie
se naște și moare
fugar
și zilele lui roșcate
se rup de vreme.

Pribegesc în voia sorții
gânduri,
fără vârstă iubiri
se-adăpostesc
sub miezuri de noapte,
e frig
și-mi scârțâie-n vene
cuburi de sânge,
doruri și lene
și lună și poate.

Trosnesc cioantele mele
și-a tale,
trosnește și viața
desfăcându-se în piese de puzzle,
octombrie se pierde-n decorul
de ciocolată neagră,
când adorm
amar mi-e doar somnul
căci visul e acru.