când trec pe străzile acestui oraș lumina voastră aprinde în urmă vitralii
pasul nu tremură gândul nu tace
peste acoperișuri departe se ridică strigătul
va rămâne acolo pentru un alt timp neînceput desenat

cutreier această față a lumii
mereu cu pâinea singurătății pe masă
rochii de toamnă peruci pudrate pălării mănuși dantelate
așteaptă vârstele cele noi prin casele mele călătoare

nu sunt poetul așteptat de voi
știu să ascult să tac să zâmbesc argintiu uneori
am la îndemână mereu medievale întâmplări cu magi bufoni și infante
uneori mă cuprinde îndoiala
atunci ies în oraș
trec pe străzi și privesc la toate luminile care doar pentru mine se aprind
mereu am ales drumul mereu am scris pe nisip cuvinte fără de seamăn
numele meu e doar o altă întâmplare
mereu aproape departe mereu