a. cămașa de turnesol

omul monocrom s-a dus
a luat cu sine hrană doar pentru câteva zile a spus
dacă dau mâncare la păsări
frimituri pe aleile parcului
și câinilor care privesc lung și apos
reduc din lumină și din culoarea pe care o văd oamenii

cămașa atârna pe brațele slăbite
de la brâu în jos era prăfuit
clorofila cobora repede din frunzele copacilor
pânza lacului se ridica și căuta
o altă cămașă pe măsură

e nevoie de ceva violent și
s-a tăiat la un deget din care a țâșnit un roșu violent

b. rețeaua de pași

bucăți de metal uitate pe sârma rufelor
balansate de vânt
o creangă bate în ele iar sunetele sperie păsările de
lângă cel adormit pe bancă
aproape de parc miroase mâncarea
dar
toți trecătorii privesc vârful pantofului rupt
și picăturile de apă aruncate
toți pașii se desprind încet de picior și se strecoară
le poți prinde urma în patru labe până când
se-nserează
și te lovesc genunchii celor care
au slujba în apropiere

omul monocrom știe mai multe
lasă în buzunare sau în palma deschisă
rândunicilor
doar fărâme mici
apoi mișcă cercurile metalice

privește lângă
degetul legat în batistă
roșul amestecat cu pașii s-a răcit