strada, zgomotul îndepărtat al autovehiculelor,
încă mirosul de fum al sutienului tău,
și eu, horn zilelor mele,
când îmi întâmpini ochii
ca pe niște polițiști
reținuți pentru luare de mită,

într-o casă albă suntem,
într-o moarte albă, pe o canapea albă,
înghesuiți în tridimensional,
printre orgolii sedentare și sfinți clăpăugi,

vreau să văd lumea voastră (mi-am zis),
trezesc la viață televizorul odată cu
replicile unui film proaste,
profesorii ce intră în grevă japoneză
dau bine pe sticlă,

tu îmi respiri în ureche ultima variantă a ploii,
vine primăvara vorbind,
trag un x peste seara asta,
îți mângâi bărbia caldă,
și ne adormim unul pe altul
electoral.